Consiliul Local Oneşti, rezultat în urma alegerilor din 5 iunie 2016, s-a întrunit, în prima sa şedinţă, cea de constituire.
Evenimentul a avut loc luni, 28 iunie, ora 10.oo, în sala de şedinţe a primăriei.
Conform prevederilor legale, s-au pus în aplicare procedurile de validare a consilierilor şi primarului.
Aceştia au depus jurământul de credinţă.
S-a urmat procedura de constituire a comisiilor de specialitate, acestea urmând să-şi aleagă preşedinţii în următoarea şedinţă.
Prin vot secret, doamna Laura Abageru, din partea ALDE a fost desemnată să ocupe funcţia de viceprimar pentru următorii 4 ani.
Preoţii Protopopiatului Oneşti, în frunte cu protoiereul Ioan Bârgăoanu au dat binecuvântare micului parlament oneştean, urându-le succes, la început de drum.
Aleşii au primit din partea acestora sfintele scripturi, o cruce care să străjuiască sala de consiliu şi câte o icoană.
Vezi aici structura completă a noii administraţii locale...
Asociatia Amicii Colegiului Tehnic Petru Poni este partener intr-un proiect de parteneriat strategic ERASMUS + cu titlul TEACHING ENTREPRENEURSHIP - LEARNING ENTREPRENEURSHIP.
Proiectul se adreseaza tinerilor fara loc de munca, fara calificare si care ar dori sa-si deschida propria afacere.
In cadrul atelierului pilot de initiere in antreprenoriat, tinerii invata esentialul despre deschiderea unei afaceri si deprind notiunile de baza cu care se opereaza in mediul economic.
In proiect sunt angrenati profesori si tineri din Germania, Islanda, Spania, Letonia si Romania.
Demarat in septembrie 2014, proiectul se va incheia in august 2016. Una din ultimele etape ale proiectului s-a consumat sambata, 18 iunie 2016, cand a avut loc Conferinta Nationala cu tema: Introducere in antreprenoriat.
Conferinta a fost sustinuta de cadre didactice din invatamantul superior si preuniversitar, reprezentanti ai camerei de comert, AJOFM, formatori si antreprenori de succes.
Acesta este reportajul de la Trinitas TV - pe scurt
Pe larg...
Acest proiect a fost inițiat, în cadrul Protoieriei Onești, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, sub genericul "Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox", în luna martie 2016 și va continua pe parcursul întregului an.
Parteneri la acest demers sunt două instituții importante din orașul Tg. Ocna: Spitalul Penitenciar și Centrul de reeducare, care au prezentat cazuri reale ale foștilor delincvenți și consumatori de stupefiante, pentru a identifica riscurile la care se expun tinerii din comunitate.
În cadrul acestui Proiect s-au derulat două campanii: "Dependent de speranță - Închisoarea nu este un capăt de drum" și "Libertatea omului este partea divină din el - Depinde de tine dacă vrei să o păstrezi", care au avut ca scop principal prevenirea delincvenței și a consumului de droguri.
Aceste activități au avut loc și vor continua în toate Școlile Gimnaziale, Colegiile Naționale și Liceele Tehnologice din Protoieria Onești.
Joi, 16 iunie 2016, ora 10.00. la Cinematograful "Capitol", în colaborare cu Primăria municipiului Onești, instituțiile implicate în Proiect au concluzionat activitățile desfășurate în anul școlar 2015-2016.
în sală au fost prezenți elevi însoțiți de cadrele didactice, ca beneficiari direcți la aceste campanii.
Iniţiatorii evenimentului au invitat reprezentanţi din partea Agenţiei Naţionale Antidrog, Penitenciarului Târgu Ocna, Centrului de Reeducare Târgu Ocna, Spitalului Municipal Oneşti – Compartimentul de Primiri Urgenţe.
Vorbitorii au informat publicul tânăr despre droguri, efectele negative pe care le au acestea şi consecinţele dependenţei de substanţele psihotrope.
Punctul forte al evenimentului l-a constituit prezenţa, în faţa tinerilor a doi deţinuţi, din penitenciarul Târgu Ocna, care au acceptat să-şi spună povestea de viaţă.
Au fost dependenţi de droguri şi s-au infectat cu virusul HIV.
De asemenea, au acceptat să-şi spună povestea încă doi tineri internaţi în Centrul de Reeducare Târgu Ocna.
Au urmat discuţii interactive în cadrul cărora, tinerii din public au adresat intrebări atât deţinuţilor cât şi reprezentanţilor instituţiilor menţionate.
Am intitulat acest material "Festivitatea absolvenţilor". Ar fi trebuit să fie "Marşul absolvenţilor" dar a plouat torenţial aşa că s-a decis ca evidenţierea elevilor merituoşi să se realizeze la Cinema Capitol.
Va exista şi Gala Învăţământului şi Sportului dar după alegeri. S-a decis acest lucru pentru ca premiile oferite celor cu merite deosebite să nu fie interpretate ca un demers menit să atragă capital de încredere din partea electoratului.
Preoţii Protopopiatului Oneşti au oferit celor mici, de ziua lor, o ciocotată şi binecuvântări.
Susțineți acest website pe Patreon...
Telefoane utile Onești:
- Poliția Locală Onești: : 0771394606
- Telefonul cetățeanului [DPP]: 0799201408
- Servicii foto-video: 0723626007
Actualizat: 09-Jan-2025 4:22