Incheierea campaniei electorale - lampioane chinezesti
Dănuţ
Oprea: "Repornim RAFO". Liberalii,
delegaţie importantă pe platforma petrochimică. Dănuţ Oprea,
candidatul liberal la Primăria Onesti, are ca principal obiectiv
repornirea platformei RAFO la capacitate
maximă. În acest sens, au avut loc discuţii la nivel înalt
cu sefii platformei petrochimice, la care au participat
fostul ministru al Economiei si Finanţelor, Varujan Vosganian,
precum
si liderul sindical Ion Marian. Concluzia: din toamnă,
RAFO si administraţia liberală onesteană vor demara prima
etapă
de dezvoltare.
RAFO
si angajaţii platformei petrochimice beneficiază de toată atenţia
candidatului liberal la primăria
Onesti. Dănuţ Oprea
a supus discuţiilor repornirea RAFO la capacitate maximă.
La intalnire au participat managementul RAFO, fostul ministru
al economiei si finanţelor, Varujan Vosganian, liderul de
sindicat
Ion Marian, presedintele PNL Bacau, Romeo Stavarache, precum
si deputatul Ionel Palăr.
Concluzia:
din toamnă, RAFO si administraţia liberală onesteană, prin
Dănuţ Oprea, vor demara prima etapă de dezvoltare.
Încrezător în alegerea onestenilor de pe 10 iunie, Dănuţ Oprea
anunţă programul economic si fiscal de revigorarea a economiei
onestene.
Prof. Danut Oprea - interviu - 30 mai 2012
Prof. Danut Oprea - Lansarea candidaturii la functia de primar
al mun. Onesti.
Calin Popescu Tariceanu - fost prim ministru al Romaniei -
despre PNL Onesti.
Mariana Campeanu a fost la Onesti. Mariana Campeanu, ministrul
Muncii a fost sambata 12 mai la Onesti intr-o scurta vizita
in care s-a intalnit cu mai multi lideri PNL printre care
primarul Bacaului Romeo Stavarache si candidatul la functia
de primar al PNL Onesti, Danut Oprea, presedintele organizatiei
Onesti, Ionel Paler si viceprimarul Mihai Sova. La intalnirea
de la Casa de Cultura au fost prezenti si mai multi pensionari
care au tinut sa fie lamuriti de d-na ministru
Campeanu in legatura cu situatia pensiilor. Ministrul Muncii
a raspuns la mai multe intrebari si a oferit amanunte legate
de pensiile romanilor.
![]()
Stimaţi prieteni,
Mă adresez Dumneavoastră pentru că îmi doresc să îmi fiţi alături în misiunea pe care mi-o asum: de relansare a oraşului nostru. Voi candida la Primăria Oneştiului din partea PNL şi vă asigur că o voi face cu multă responsabilitate şi respect pentru Dumneavoastră.
Respir aerul şi energia Oneştiului din 1958, iar sufletul meu este plin de recunoştinţă faţă de acest oraş şi oamenii săi. Recunoştinţă pentru că tot ceea ce sunt, toată formarea şi devenirea mea, le datorez Oneştiului şi oneştenilor.
În 1974, după un bacalaureat promovat cu 9,75, se încheia o primă etapă a formării mele şi mă îndreptam către un Bucureşti universitar, la fel de provocator şi periculos ca şi astăzi. Aveam emoţii, dar nu teamă, pentru că aveam încredere în lecţiile morale şi etice, primite de la părinţi, de la profesori, de la colegi, de la oneşteni.
Fiind provenit dintr-o familie cu un singur salariu, a trebuit să învăţ de mic ce înseamnă modestia, cumpătarea şi stabilirea priorităţilor. A trebuit să particip la efortul părinţilor Dumnezeu să-i odihnească în pace! de a mă întreţine la facultate.
Prin meditaţiile la matematică şi fizică, pe care le ofeream ca student, am descoperit minunata profesie de educator; am descoperit cât de profundă poate fi fericirea pe care o simţi atunci când învăţăcelul tău te anunţă radios că a promovat un examen.
Şi am decis să devin profesor; am decis să revin acasă şi să ajut tinerii Oneştiului să reuşească în viaţă. Aşa am înţeles să-i răsplătesc pe oneşteni pentru tot ceea ce îmi dăruiseră şi ei.
Astăzi mulţumesc tuturor oneştenilor pe care i-am întâlnit în viaţă şi, după 32 de ani de profesorat, mulţumesc celor peste 5.000 de foşti elevi care m-au ajutat să rămân cu spiritul tânăr, să nu mă plafonez şi să nu-mi abandonez niciodată credinţa şi idealurile curate.
După o viaţă de oneştean pot să vă privesc în ochi, dar sunt trist pentru că văd în privirea Dumneavoastră revolta împotriva impostorilor aroganţi şi bogaţi, văd dezgustul faţă de profitorii cruzi ai sărăcirii noastre, văd lipsa de speranţă şi teama pentru viitorul copiilor şi pentru soarta celor dragi care au plecat în lume după o pâine În ochii Dumneavoastră văd şi nostalgia după Oneştiul de altădată: Oneştiul viu, Oneştiul vesel, Oneştiul bogat... Oneştiul OAMENILOR.
Există soluţii! CINSTEA, COMPETENŢA şi DRAGOSTEA pentru OAMENI, sunt tot atâtea chei pentru uşa care deschide calea către relansarea Oneştiului. CINSTEA MEA este garantată de cele 2,5 milioane de euro pe care le-am adus în şcoală prin proiecte europene. COMPETENŢA MEA este garantată de cei 11 ani cât am condus o instituţie publică de dimensiuni comparabile cu Primăria, dar cu resurse pe care a trebuit să le produc. DRAGOSTEA DE OAMENI am dovedit-o zi de zi, timp de 32 de ani, la catedră. Dumneavoastră alegeţi.
Pe data de 10 iunie aveţi şansa de a alege un Primar care să îşi iubească oraşul şi oamenii lui, să simtă, să gândească, să lucreze pentru Dumneavoastră. Primarul îl puteţi alege doar într-un singur tur.
Vă mulţumesc pentru atenţie! Sunt pregătit ca următorii 4 ani să vă acord eu, toată atenţia.
Prof. ing. Oprea Dănuţ
Director Colegiul Tehnic Petru Poni Oneşti
Candidat PNL Primar Oneşti
Prof. Danut Oprea si Calin Popescu Tariceanu alaturi de echipa
PNL Onesti.
Susțineți acest website pe Patreon...
Telefoane utile Onești:
- Poliția Locală Onești: : 0771394606
- Telefonul cetățeanului [DPP]: 0799201408
- Servicii foto-video: 0723626007
Actualizat: 11-Jun-2023 13:24